Uşi metalice
Usile metalice pentru exterior reprezintă o variantă modernă , estetică, sigură şi relativ ieftină pentru închiderea zonelor de acces într-o locuinţă, atât la apartamentele de bloc cât şi la case.
Majoritatea produselor comercializate pe piaţă la momentul actual sunt din import (în special China), dar care corespund exigenţelor şi standardelor de calitate locale.
În general, întreaga structură metalică este realizată din tabla de 1,5 -2 mm, iar în interiorul acesteia, la balamale şi broaşte, sunt aplicate întărituri pentru un grad înalt de rezistenţă.
Fronturile de uşi pot fi :
– din MDF de 10 mm, acoperit cu mai multe straturi de vopsea şi lac, în diverse modele şi culori. Este un sistem specific uşilor româneşti.
– din tablă profilată vopsită electrostatic, în diverse culori. Este un sistem specific uşilor chinezeşti. Acestea mai au încorporate sonerie şi leduri în structura uşii.
Spaţiul dintre frontul interior şi cel exterior , între care se află profile metalice cu dublu rol- pentru montaj şi pentru ramforsare- poate fi lăsat liber, umplut cu vată minerală, polistiren sau spumă poliuretanică.
Între toc şi usă se aplică o garnitură (cheder) din cauciuc, în variantă autoadezivă sau îngropat, pentru a asigura o bună etanşeitate împotriva prafului şi zgomotului.
Majoritatea uşilor metalice prezintă 3-4 balamale cu diametru de 16 mm şi două încuietori (pe tocul vertical uneori şi pe cel cel orizontal superior).
În general, grosimea uşii este de 5-7 cm.
Pentru mai multe detalii privind preţuri, ante-calculaţii şi livrări consultaţi rubrica « Contact » – Relatii cu clientii.